joi, februarie 18, 2010

Frânturi de vise...


Motto: "Te alegeam viu din vântul despletitelor idei..."

În margini de gânduri colţuroase idei îmi inundă suflarea presată de nenorocirea timpului. Scurgeri existenţiale de secundar, amare şi deşarte mă aproprie cu tălpile arse de ultima treaptă. Fuga acerbă împlinea în acele clipite vârsta prematurităţii; şapte luni, le-am răpus cu forţă însetată cordonul de vise şi fără vreun scâncet scelerat le-am lăsat să piară subit printre cuvinte despuiate de îndrăzneli anoste.
Vorbele nu pot nici acum să rostească adevărul, acea naivitate puerilă de a dovedi maturitate. Doriţele înhămate în jugul anost al plăcerilor fizice şi necunoscutul au biruit raţiunea strictă demonstrată de încercările existenţei. M-am căutat zile în şir, dar valul aducerilor-aminte nu mai poate învia din cenuşa inertă chipul inocent ce până mai ieri se oglindea aievea în atâtea cioburi lipsite de însemnătate. "Atunci" o parte de viaţă a fost cuantificată în contul rătăcirilor şi nepăsarea infantilă a ferecat-o "pe viaţă" dincolo... Mă atingeam în neştire să conştientizez dacă materialul fizic mai există; în mâinile tremurânde pielea părea lipsită de seva vieţii, iar ritmul atriului obosit îngloba doar jumătăţi de măsură şi pe alocuri semitonuri ameţite.
Virtutea a imortalizat într-o vagă privire sumbra zvâcnire a existenţei răpusă anapoda de insolenţa vie a tragicului. Scăldată de mintea fragedă a unei adolescente pentru care imaginaţia pledează în faţa destinului verosimil, fantezia capătă proporţii nesemnificative. "Tu veneai de sus/ eu veneam de jos,/ Tu soseai din vieţi/ eu veneam din morţi..." egoistă din fire am încercat o îmbrăţişare a celor două entităţi primordiale, nu eram vrednică de ancorări de suflet şi pentru întâia oară am răpus într-un joc al decepţiilor castelul de vise. Inima am lăsat-o acasă, am fugit într-un suflet să-mi refugiez trupul izgonit între două braţe necunoscute, străine de mine şi chiar de ele. Fără gânduri remuşcările dormeau iepureşte intonând rugi fierbinţi, iar imposibilul s-a metamorfozat şi a dus la capăt înlănţuirea celor două trupuri.
Suflarea zăcea ascunsă în colţul stâng al camerei necunoscute pentru cei doi irişi verzi, se răscolea în gesturi nedefinite şi nu concepea gravitatea nenorocirii. Vise răzleţe, sclipiri de iubire ori dorinţe şi plăceri extravagante... - chiar aşa să fie oare definită maturitatea?
Patima vieţii reclamă toleranţa, deşi egoismul existenţei nu se clinteşte de la verdictul final. Cuvintele sunt pe cale să mai creeze o poveste; atâtea vorbe deşarte rostite pentru nimicnicia vieţii...
L-am căutat de-o "viaţă" întreagă, aşteptând dintotdeauna acea atingere scăldată în pasiune, îngânată armonios de un simplu..." TE IUBESC! " Tu, cerşetor nenorocit al fanteziilor lipsite de îndrăzneală, l-ai rostit de atâtea ori cu zâmbetul ancorat nemilos în ironia crudă. M-au înşelat îmbrăţişăriile prelungite sau sărutările nevinovate? Soarta ţi-a întins o mână de iubire şi două braţe firave dornice de căldura altui trup, dar Tu... te-ai agăţat aievea de fiecare zbor ce trecea simbolic pe lângă tine. Nu ai avut nicicând forţa devoratoare să recunoşti că nu ai învăţat lecţia fundamentală a destinului, da... NU ştiai să iubeşti!!!
Am rămas încolţită de portofoliul amintirilor târzii de adolescentă, îmblânzită de lanţurile lacrimilor suferinde, dar încă râvnesc la visul meu colorat în nuanţele zâmbetului. Mustrările de conştiinţă nu îşi găsesc locul, resemnarea m-a acaparat nehotărâtă şi nevrednică de triumf a început într-un joc sumbru al nenorocirii să-mi roadă inima rătăcită fără voie "dincolo"...

by Deea