luni, noiembrie 30, 2009

Sfârşit de noiembrie...


Am ieşit oare învingătoare din vârtejul apăsător al gândurilor??? Mă plimb ca de fiecare dată, pe acelaşi drum, fără noimă, fără vreun reper spaţial sau temporal. Mi-e încă frică de ce o să se întâmple mâine sau în oricare altă zi. Presimt cum la colţul următor lumea se va prăbuşi neputincioasă în faţa privirii mele şi odată cu ea îmi va lua şi îmbrăţişările acelea lungi ori zâmbetul jucăuş al tău... M-am străduit luni în şir să ridic visul acesta la stele; l-am agăţat cu grijă de colţul unei steluţe ce sclipea stânjenită, pentru ca acum să umble desculţă prin înaltul minţii mele, neîncrederea. Inima e oarbă în faţa ei, nu vede, nu aude decât surâsul lui, glasul lui liniştitor. Bate cu toată putere de atunci, încercând să iasă l-a lumina soarelui morocănos de noiembrie. Schiţat în linii mari totul pare prea trist, lipsit de culoare. Însă curcubeul visului e doar el... culoarea ce mă trezeşte dimineaţa la viaţă sau seara mă îndeamnă spre tărâmul ascuns al viselor. Vorbele nu-şi mai găsesc înţelesul în acest amalgan de trăiri. Trăiesc realitatea clipă de clipă, dar visând! :) Îmi păstrez amintirile dulci în cufărul sufletului şi le deschid prin cuvinte. Deşerul acesta cotidian ce se creionează în faţa ochiilor curioşi mă sperie uneori, dar totul pare un zâmbet când văd în toate privirea aceea caldă ori îmbrăţişarea nesfârşită a lui... :)

by Deea

3 comentarii:

Bogdan Vasiliu spunea...

Să nu-ţi fie frică de ceea ce o să întâmple mâine. Doar spalăte mai des pe mâini, fereşte-te de gripa porcină! :))

Deaa:) spunea...

ai auzit deea..:))..ferestete de gripa porcina. fuarte tare ce ai scris:X..:D

aliNNa spunea...

foarte frumos spus`:X