sâmbătă, iulie 18, 2009

Şoapte... în tăcere


Viaţa; un continent de trăire... mereu mă întorc la acest cuvânt secat de eternitate, îl întorc pe toate părţile, îl descos de învelişuri şi moment peste moment observ o nouă posibilitate de a-ţi împlini existenţa. Deschid ochii... Doamne!!! de atâtea ori i-am ţinut închişi şi nu mi-am dat seama ce frumuseţi ai creat pe lumea aceasta... Culori vii îmi pâlpâie în ochii minţii şi fac un pas spre necunoscut, îmi iau papucii în picioare şi mă îndepărtez de uşa, pe care am lăsat-o de atâtea ori în urmă, fără să-i spun "Rămas bun!". Strada e aglomerată la fel ca în fiecare zi; oameni măcinaţi de grija zilei de mâine, cerşetori ce şi-au făurit de câtva timp casa pe trotoarul neîncăpător, zâmbete largi şi iubiri puerile, fericire şi râsete ascuţite... pe fiecare îi poţi caracteriza după o simplă trăsătură pictată pe chip.

Suntem pur şi simplu oameni... nu ne putem despărţi de acest calificativ: "oameni". De ce nu am putea fi oare universuri, fiecare cu lumea sa; ne-am întâlni zilnic: un univers faţă în faţă cu un alt univers şi am trăi înconjuraţi de universuri necitite... astfel vom fi curioşi şi dornici de altceva şi vom explora universul de lângă noi.

"Singură mereu... "( ce refren enervant!!!). Alerg de fiecare dată pe acelaşi drum, îi văd pe aceiaşi oameni; nici nu ne mai salutăm... ne-am obişnuit deja cu prezenţa fiecăruia. Acesta e primul pas... uităm astfel lucruri mult prea importante pentru continentul vieţii; uităm de prieteni, de conversaţii lungi şi apetisante, de simplul " Bună" ori de simplul zâmbet amical... uităm de viaţă.

O şoaptă... atât îmi este de-ajuns să îmi aduc măcar încă o dată aminte de toate lucrurile pe care cândva nu mă mai săturam să le fac... Azi timpul îmi cere socoteală; alarma ţipă de zori dimineaţa, prietenii mă caută atunci când totul s-a sfârşit, iar străduţa îngustă de lângă bloc aduce în fiecare zi oameni grăbiţi ce se izbesc necontenit de braţele mele... Fug, cred ei, spre o lume mai bună, dar nu ei se îndepărtează defapt de ...viaţă।


by Deea


2 comentarii:

purple_rose spunea...

Imi place cum scrii . E interesanta postarea ;) . Referitor la ceea ce ai spus , ai dreptate . Totusi trebuie sa ne obsinuim cu ideea ca romanii inca nu s-a obisnuit cu alura de fiinta rationala, capabila sa gandeasca cu mintea ( daca o au ) , si nu cu portofelul.

eloquens spunea...

oh...iar occidentali gandesc rational nu?
Sa ne uitam la orientali care si-au coborat mintea in suflet si sunt in armoni cu natura...ei sunt oamenii adevarati si ingeleg rostul vietii.