Doar o poveste...

Alerg... alerg spre un cer senin, dar caut... caut marea... cuprind cu privirea întreg ținutul, dar marea, marea nu o zăresc nicăieri... dar de ce caut marea când cerul pictat în albastru clar mă face să îmi pierd orice teamă... Şi m-am trezit, mi-am deschis ochii mărunți, mi-am adunat suflările pierdute și am observat cerul, era la locul lui, sprijinind tot ținutul, dar nici aici în țara imposibilului nu pot găsi în privirile mele curioase marea.
De ce o caut? Caut la nesfârșit eternitatea printre clepsidre ce își frâng stropii mărunți de nisip în sunetul surd al secundarului; marea e liniștea mea, deși nu am zărit-o niciodată, dar o port în suflet și o simt zi de zi tot mai adâncă și mai curată, țintuită în străfundul munților de suflet ce o înconjoară.
Mi-am luat încă o dată pașii neiertători și i-am îndreptat spre ținuturi necunoscute, deoarece trebuia cu orice preț să găsesc marea.
Am parcurs un drum nesfârșit, într-un ținut care nu fusese încă bătătorit de tălpile curioase ale niciunui călător. Iar printre arșița dogoritoare văd un fluture, se așează pe brațul meu, era albastru, de un albastru nemăsurabil. Își mișcă lin aripile fragede și într-o picătură din altele infinite zăresc marea, marea mea adâncă și pură, cu valuri de apă dulce și cu o sclipire cristalină, ce dor mi-a fost de ea... după lungi căutări în sfârșit îmi găsisem motivul de a trăi, eternitatea ei.
În ea, în adâncimea și în clarul ei, mi-am revăzut speranța; avea aceeași privire din seara mult visată, ochii lui scânteietori, zâmbetul blând și același parfum de primăvară fragedă; era el, marea mea veșnică pentru care străbătusem munți, câmpii, dealuri și înălțimi amețitoare, fără să vărs vreo picătură sărată din ochii ce păstrau chipul lui, de teamă că odată aruncată o lacrimă privirea lui se va șterge pe vecie.
Ne-am privit îndelung, ochii ni s-au legat cu mâini nevăzute; și astăzi mai stau încă îmbrățișați, dar veșnicia ne-a preschimbat în țărm și mare: eu țărmul lui preaiubit, cu nisip auriu ce îi așteaptă necontenit sărutările și îmbrățișările scăldate în valuri mângâietoare, iar el marea mea mult iubită pentru care inima mea bate cu toate cele patru cămăruțe cu cea mai mare putere, într-un sunet cu nisipul de aur din țărm, mare care mă scaldă în ape călduțe și pline de iubire pură la fiecare asfințit. Odată prinși în iubire ne-am preschimbat în veșnicie, ne iubim în apa adâncă, în clarul ei până la sfârșitul lumii, am învins neputința pentru a arăta tuturor sărutul nostru magic. Privește și tu marea și ţărmul, acolo, într-un paradis etern noi ne lipim îmbrățișați, într-un cântec surd al timpului, buzele... Țărmul și marea, iubirea preschimbată în veșnicie...

by Deea